Zece libertarieni si-un terorist

Zece libertarieni hrăniți cu-al libertății totale mit s-au reunit liber consimțit spre a face ceea ce-au convenit, normal, fără nici o intervenție a statului din amonte și aval, stat în care totuși libertarienii egzistau paușal, deși îl tratau cu dispreț & shit, însă un terorist f. iscusit pe unul dintre ei l-a belit, trăgându-i un picior în ouă, și-au mai rămas nouă.

Nouă libertarieni, acționând în continuare ca și cum nimic nu s-a-ntâmplat, pe baza principiului individualizmului avansat, care-i oprește între ei să se solidarizeze, adicătelea să se bucure ca niște spălătorese dacă unul e lăudat sau premiat ori să plângă dacă oricare dintre ceilalți o mierlește sau doar e martelat, au continuat să se lupte anarhic pentru a-și atinge fiecare scopurile lui, dând cu tifla statului, însă un terorist al dreaqului, trăgându-i odată unui libertarian ce părea mai netot una-n bot au mai rămas opt.

Opt libertarieni și-au văzut mai departe de treabă, luptându-se științific între ei pentru un braț de iarbă, pentru o tarabă, pentru o pradă nici prea grasă, nici prea slabă sau pentru altă resursă rară, bunăoară, însă un nebun care sorbise terorizmu' odată cu-al mă-sii lapte l-a altoit pe-un libertarian în timp ce ista stătea cu burta pe carte ca să aibă, cică, mai multă parte decât un handicapat care nu știa să numere nici pân’ la șapte – dar vroia să trăiască și el, pur și simplu, nu ca shogunu – și-au mai rămas opt minus unu.

Șapte libertarieni, deci, și-au continuat afacerile superlucide & reci, uitându-se ca curca-n creci după fostul libertarian plecat spre libertatea de veci, dar asigurându-se că ăla nu-i mai concurează în niciun fel și observând, de altfel, că pre pământ au rămas resursele rare ale libertarianului ex-fratel, plus că piața era liberă ca o câmpie mănoasă – n-așa? – din Sahel, s-au repezit să-și dea eleganto-libertarian la oase pentru resursele rămase, însă unui terorist întărâtat de ieftine spirtoase i se păru că libertarianului cu exprimările mai simandicoase îi cam miros ale sale doar două clase, și-au mai rămas șase; iar când ăia i-au reproșat că nu știe nici măcar cine a fost Da Vinci, au mai rămas cinci...oops.

Cinci libertarieni se legănau pe tamanga – citește: anarhia, aloo – lui Friedman, Block, Hayek, Salin, Bakunin, Kropotkin și my friend Sorin, zbătându-se-n continuare în libertarianul chin de-a nu pronunța sloganul animal “Oameni buni, hai să ne-nțelegem puțin, în loc să ne dăm care de care mai rasputin!”, însă un terorist din Groapa lu Ouatu, pe unde n-ajunsese, culmea, nici Statu, îl pocni – cum se întâmplă de obicei – chiar pe cel mai puțin vinovatu, și fără ca ista să se poată plânge la Împăratu, ca dracu, și-au mai rămas patru.

Patru libertarieni ce naiba era să mai facă și ei, căci doar nu era să se aibe ca niște miei ?? s-au încăierat ca niște derbedei. Și-au mai rămas trei, dar zmei, n-așa ?

Carele neavând cum să se bată cu teroristul Smardoi, fiindcă tembelul habar n-avea de piața liberă, în schimb avea nevoie de cevașilea oloi și de niște haine noi, au mai rămas doi. Și goi.

Doi libertarieni în chiloți totuși de soi se uitau la noi, cetățenii comunității liberate de ciocoii vechi, dar noi, respectiv de partidele de criptosecuriști și criptocomuniști transformați preste noapte în capitaliști sălbatico-libertariano-moroi, rugându-ne să-i scăpăm de teroristul Smardoi, dar fiindcă ei nu plătisera taxa de protecție polițaiului Pristanda Tăunu, a mai rămas unu.

Iar în final niciunu, normal…oops.

(Secunda pars)

Zece libertarieni din învățământul de stat s-au gândit să-și tragă câte un învățământ mic, vioi și privat, drept care, apelând la un sponsor din Roza Vânturilor Infractoare sau la unul cu Rafinăria lângă mare, deci mai în stare, normal, și-au înființat câte o școală particulară fiecare, în același cvartal. La unul se tolerau pe pereți icoanele ortodoxe, “tatăl nostru” răsunând din ale profului de religie boxe, iar aeruL era profumat de tămâie și de alte sfinte noxe, la altul statuetele budhiste tronau pe mese ca niște minimorse, la altul mozaicul reprezenta pomul vieții în floare, la altul shariile coranice îl sfătuiau pe fiecare cum s-ajungă mai repede în raiul de dincolo de-a morții zare, plin de descărnate, dar apetisante fecioare, altul încuraja un rit păgân de o sălbatică splendoare, la altul Popa de la Roma era încă cel mai tare, altul găzduia o biserică scientologică de o anumită orientare, la altul penticostalii, adventiștii, mormonii și alte secte mai mult sau mai puțin legale își făceau auzite corurile încântătoare, la altul evangheliștii, calviniștii, luteraniștii protestau contra celorlalte secte după cum îl ducea mintea pe orișicare, la altul preda un nea moise ateist din născare și-n fine, ultimuL libertarian a angajat un new-agist pe post de bahai didăscălesc oarecare. Însă un fundamentalist cam terorist – și zău că n-aș vrea să insist -, considerând el că religiile adevărate nu sunt nici măcar două, însă neavând suficiente resurse detonatoare (fiindcă și astea sunt – deocamdată …- destul de rare), necesare ca s-arunce-n aer toate celelalte școli particulare, în afara aceleia ce-i satisfăcea credința mistuitoare, a vandalizat-o doar pe cea în care iarna ninge, iar vara plouă. Și-au mai rămas nouă.

La nouă școli libertariene din cvartal istoria se preda într-un hal fără de hal, astfel că la una Mihai Bravu era un hero local, la alta un mercenar mondial, la alta un paranoic total, la alta un aventurier valaho-vandal, la alta un oarecare mishulică pe cal, la alta un protocronic luptător unional, la alta un fustangiu fatal, la alta un ghiaur criminal, iar la ultima un sfânt național, normal. Dar un elev f. trist, întrucât el fu convins de profu-i ex-marxist, actualmente liber-schimbist, că Mihai Bravu e eminamente un mare luptător pentru Christ, socoti că cel puțin școala în care se preda calomnia că Mishu B. a fost un satanist futurist e un inutil moft. Și-au mai rămas opt.

La opt școli libertariene dup-acilișa, biologia se preda și nu prea, ca să nu zic că se preda ca drea’, astfel că la unele omul se trăgea din maimutză și din celelalte trepte scoborâtoare/ suitoare – după caz, naz și praz – din ea, iar la celelalte Geneza sau alte Mituri Născătoare erau la baz, așa că abslolvenții acestora aveau pe alumnii școlilor darwiniste un pic de necaz. Și cum orișice mică supărare se poate transforma la un om cu falsă carte într-o nevinovată ură de moarte, iar dacă mai vine și-un terorist zmecher și-i șoptește habotnicului cum că de Rai va avea precis parte dacă va răzbuna școala sa, unde Geneza ori Sharia erau fruncea, mai precis dând o lecție de Adevăr și Dreptate cel puțin uneia dintre celelalte școli blestemate, au mai rămas șapte.

La șapte școli libertariene postmodern dotate elevii erau învățați cum să dea mai individualist din coate ca să aibă în viața asta de toate, așadar să nu mai parieze pe milă, compasiune, generozitate, dreptate și solidaritate nici o para, ci numai și numai pe-a lor personală libertate, voila, înțelegând prin asta să-i împingi pe copiii altora – și pe copiii la minte, y compris -, pe bătrâni, pe handicapați, pe inocenții și nevinovații mai puțin dotați la o parte, cât mai departe de bucate, să minți și să furi salvând aparențele pe cât se poate, întrucât pe-un singur Pământ și subt un unic amărât Soare, care nu mai are hydrogen decât pentru f-o câteva miliarde de zilișoare, resursele sunt f.rare, așa că când dreaq o să mai apuci să te distrezi prin baruri, stațiuni și lupanare, dacă pollimea n-ar avea viețile personale f. amare ori s-ar scârbi de crunta, dar științifica exploatare, a…? Drept care un elev f. dotat și-nvățat deja să se descurce pe piețele de pe aborigenul nat, alea mai bursuce, pe care fostul stat a pus – cică – cruce, în loc ca treptele muncii umilitoare de zi cu zi s-aștepte ca tot prostul să le urce, se gândi să shparlească toate dotările școlii vecine, care și așa erau caduce, ei bine, din moment ce aiasta nu era școala sa, n-așa?, și să-și deschidă liber și nestanjenit de nimerea o afacere de-a noa’, comercializând către prostime dotările dobândite mai acana, ca să nu zic sustrase… Și-au mai rămas șase.

Șase școli libertariene, văzând că nu prea mai e loc de ros pe strasse, fiindcă părinților învățăceilor cam începuse să le miroase și preferau să-și trimită odraslele în lumea mare la baroase sau la babaroase, decât să-și bage singuri mortu-n case, subt forma unor derbedei fără mamă, fără tată și fără alte maniere cât de cât omenești sau măcar mumoase, au început – normal – să-și dea la oase, încercând care pe care să se prindă în zmecherești chingi, astfel că-n curând corpul didactic al uneia dintre școli nu mai avu buget nici pentru opinci. Și-au mai rămas cinci.

Cinci patroni de libertariană școală erau, cum ar veni, doi contra doi plus unu căruia, deși nu i se mai scoală, mai face și pe nebunul, așa că situația devenind cam nasoală și fiindcă oricum n-aveau cum să-și mai sape partenerul la Garda Financiară, căci garda se dusese dracu odată cu Statu, au mai rămas patru.

Patru școli libertariene pe tot Natu se băteau care să-l învețe carte pe Băiatu lu Patronatu ălălaltu, care încă mai beneficia de-un rest de sponsorizări de la statu palmă barbă cot, dar fiindcă patru fără unul cu mentalitate de la pașopt fac la rigoare cât vrei, au mai rămas trei.

Trei Doamne și toți trei patroni libertarieni d-ăia grei, fiind exclus să se-nțeleagă între ei și necrezând în nici un fel de dumnezei, ci doar în lei parailei, respectiv ieurei, începură a se tăvăli rumânește prin noroi, fără să mai țină cont de teoriile libertariene de soi, așa că într-o joi rămaseră doi.

Două școli libertariene pentru elite – într-un cvartal gol ca pielea unui batal tuns cu briciu – fuseră în final silite s-apeleze la asitența umanitară a unui Mare Licuriciu, care însă nu putu să le-ajute decât cu – scuzați expresia, asta e situația – un kariciu, căci între timp se-apucase să colonizeze ditamai Luna … Și-a mai rămas una.

Însă o școală, fie ea oricât de libertariană, fără dreacii de copchii – care fugiseră toți de-aci, de spaima moroilor kaki – e ca și cum n-ar fi, n-așa… ?